Oradea, str. Onisifor Ghibu nr.3, tel. 0040 359 436 901, fax 0040 359 436 903, e-mail: onisifor_ghibu@yahoo.com
Vineri, în data de 18 octombrie 2013, în cadrul Liceului Teoretic Onisifor Ghibu a avut loc o simulare în caz de cutremur. Desigur, multora li s-a părut o glumă, dar apare o întrebare logică: De ce aici, într-o zonă cu un risc seismic scăzut, şi de ce acum? Cu toții am auzit despre ce se întamplă în Galați și despre faliile reactivate de acolo, dar totuși, şi Oradea? Sau doar acum s-au prins autoritățile, când pământul începe să se mişte în țară, că noi, tinerii, ar trebui să fim avertizați în legătură cu pericolele? Dar totuși hai să vedem ce ne învaţă autoritățile.
Am auzit cu toții despre deja clasicul „păstraţi-vă calmul!”, dar aici este marea ipocrizie. Aș vrea sa spun că cutremurul din ’77 a durat circa 56 de secunde, distrugând aproape întreg Bucureștiul. Bun, deci aproape un minut să ne ascundem, asta după ce ne păstram calmul şi, daca se poate, să mai sune şi soneria în timpul acesta, ca să ne avertizeze.
Partea și mai drăguță vine cu faptul că rezistența și viteza de reacție a persoanelor variază de la om la om, așa că există persoane cu prezență de spirit, care vor reacționa rapid şi bine, şi cele care își vor pierde calmul și vor reacționa mai încet. Dar aici se mai adaugă şi efectul de turmă, așa că este suficient ca o singură persoană să îşi piardă cumpătul şi să încerce să iasă din clasă şi astfel aşa-zisa stăpânire de sine se va șubrezi şi va putea liniştită să degenereze în haos.
„Dacă stăm in picioare, ne putem dezechilibra la seism. Ne vom proteja mai bine, prin ghemuirea sub banca de clasă, sub o masă sau birou, dacă specialiştii şi profesorii ne-au spus că sunt rezistente. Deoarece banca, masa sau biroul se pot mişca, se recomandă să ne prindem cu mana de piciorul bancii sau mesei pe durata seismului. Dacă ne surprinde cutremurul in afara clasei, de exemplu pe coridor, ne vom proteja prin ghemuire, langă un perete interior, stând pe genunchi şi pe coate, protejându-ne zona urechilor şi ceafa cu palmele lipite de cap.”
Bun, deci ne vom ghemui sub bancă – cred că glumiți, am peste 1,80 înălţime, iar spațiul de sub bancă îmi ajunge abia pană la genunchi. Singura cale de a mă proteja în timp util este de a mă pune pe burtă cu capul şi mijlocul sub bancă şi picioarele afară. Deci stați, în caz ca pică tavanul peste mine, o sa fie o poveste de genul: „Ce alegi? Capul sau picioarele?”
De menționat de asemenea că, cel puțin la mine în clasă, în stânga sunt geamuri, în dreapta sunt dulapurile suspendate, iar în faţă este tabla care se poate sparge oricând. Ni s-a spus să ieșim de sub dulapuri atunci când începe cutremurul. Şi unde, mă rog, vreți să ne ducem? Cum am spus, eu încap sub banca mea doar pe jumătate, acum trebuie să primesc şi colegul fenomenal.
Dar să continuăm, distracția nu se termină aici. În caz că ne surprinde cutremurul pe coridoare, ar trebui să ne îndreptăm spre structurile de rezistență – simplu, nu-i așa? Dar stați, care sunt structurile de rezistentă? „Tocul ușii” – ar fi mulți tentați să zică și de obicei este corect, dar imaginați-vă că e pauză şi că trei sferturi din școală este pe coridoare și astfel începe competiția numită „Cați colegi poți băga sub tocul ușii?” Stau să mă gandesc că la mine în clasă sunt 34.
Ultima idee pe care o voi prezenta este legată de profesori. „Profesorii ori parinții se pot proteja sub tocul gros al unei uși ori o grindă solidă, dacă specialiștii au spus că sunt rezistente şi pot lua și copii cu ei’’. Bun, s-a gândit cineva la faptul că locul predominant în care stau profesorii la noi în școală, catedra, este peste tot lângă tablă? Așa că cutremurul începe, profesorul se asigură ca toți ne bagăm sub bănci, mai mult sau mai puțin, iar dupa aceea se îndreaptă spre tocul ușii, dar nu înainte să treacă prin fața minunatei table, care s-ar putea sparge sau cădea peste el în orice clipă.
În opinia mea, toate aceste masuri sunt luate de ochii lumii, pentru ca niște genii care au organizat această cacealma să poată scăpa basma curată în caz de dezastru, cu ideea că ei au făcut un plan şi ne-au pregătit de cutremur.
articol realizat de:COSMIN ANGHELACHE