Se redeschid școlile și grădinițele din 8 februarie 2021

Din 8 februarie 2021 se vor relua activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, după următoarele scenarii:

a) Scenariul verde - participarea fizică în instituţia de învăţământ a tuturor elevilor la toate activităţile didactice, conform programului de desfăşurare a acestora, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

b) Scenariul galben - participarea fizică pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;

c) Scenariul roșu - prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar. Celelalte categorii de elevii vor continua activitatea on-line.

Oradea se află în scenariul galben, prin urmare începând de luni 08.02.2021 vor reveni fizic la școală elevii din clasele pregătitoare, clasele I, II, III, IV, precum și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a.. Elevii din clasele a V-a, a VI-a, VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a vor desfășura activitatea didactică în mod online.